Biserica din Valea Porcului

La doi paşi de Sighet, în dreptul podului ce te trece Iza în Vad, o uliţă asfaltată pe o porţiune de câţiva zeci de metri- ca o aducere aminte a succesivelor campanii electorale- te poate duce în Valea Porcului, un sătuc fermecător,  pierdut de Timp atât de aproape de noi. Acum rebotezat Valea Stejarului dintr-o neînţeleasă pudoare, satul se ordonează în jurul vechii biserci cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” dar şi urmând aparent haotic un fir subţire , discret de apă.

De acolo, de pe micul deal ce găzduieşte biserica veche, se vede aproape tot satul: un pic mai jos  biserica nouă, apoi şcoala, magazinul cu de toate pentru toţi, casa meşterului  Pătru Godja  a lui  Pupăză, unul dintre primii creatori populari  primiţi in Academia Artelor Traditionale din Romania, câteva case, dealurile ce înconjoară şi protejează localitatea.

Dacă urmezi uliţa satului spre nord, urmând în mare reperele enumerate mai sus, curând casele se răresc considerabil până ce, pe nesimţite, părăseşti lumea oamenilor…  Acum te acompaniază doar cântecul păsărilor, foşnetul ierbii coapte, zborul fluturilor. O cărare apărută după o claie de fân te îmbie să o urmezi spre stânga. Şerpuind după reguli doar de ea ştiute te conduce la o casă izolată, cam la jumătatea dealului. Dacă mai trăieşte, opreştete să dai bineţe bătrânului care vieţuieşte singur aici de ani de zile. Din păcate i-am uitat numele dar îmi aduc aminte cât s-a bucurat să schimbe două vorbe cu cineva, ca să nu mai pomenesc despre fascinantele poveşti pe care le ştie  despre Ana Pauker, Lucreţiu Pătrăşcanu şi alţi lidei ai acelor vremuri.

Urmând cărarea oblu spre culmea dealului ajungi în câteva minute să vezi Coştiuiul, odihnindu-se la  picioarele tale iar dacă optezi să urmezi linia descrisă de curbura versantului, uşor spre dreapta, ajungi de bună sama pe Hera, unul dintre frumoasele dealuri marmaţiene, despre care se crede că ar fi mormântul unui uriaş din stirpea celor ce au stăpânit aceste pământuri înaintea oamenilor. Dar asta e altă poveste…

Despre „Cuvioasa Paraschiva”  se spune că ar data de prin 1630,  o contribuţie importantă în ridicarea ei având-o văduva Palaghia Hapca din Onceşti, alături de sătenii din Valea Porcului.  Este construită din lemn de stejar şi este de mici dimensiuni dacă ar fi să ne raportăm la standardele actuale: 10 m lungime x 4,5 m lăţime.  Cu toate acestea este o bisericuţă frumoasă, armonioasă, cu picturi foarte reuşite  în stil bizantin atribuite unui meşter ucrainean şi cu o zestre valoroasă de cărţi şi icoane vechi.

Se spune că uşa de la intrare  este cea mai scundă uşă de biserică din întreg ţinutul  şi dacă nu mă înşel,  afirmaţia îi aparţine lui   Teofil Ivanciuc , un marmaţian de frunte.

Notă:

După ce am postat materialul am găsit, pe Site-ul lui Teo Ivanciuc, un articol savuros pe care vă invit să îl citiţi:

Republica Autonomă Valea Porcului

Actualizare:

Până la urmă am găsit şi un videoclip cu meşterul Pupăză care, pe lângă faptul că vrăjeşte lemnul, este un povestitor şi un horitor autentic.

Anunțuri

9 gânduri despre “Biserica din Valea Porcului

  1. Sunt formidabile aceste construcţii.
    Au nobleţea lemnului, au îmbinări fără cuie metalice, dar, cel mai spectaculos mi se pare soclul. Piatra nu pare a fi legată de nici un fel de liant.
    Ştii unde se mai regăseşte asta? La construcţiile megalitice.
    Nici la piramidele egiptului nu au fost folosiţi lianţi, dar acolo e altă poveste având în vedere dinensiunile pietrelor nici era nevoie.

  2. Încă ceva, de data asta haios: Biserica de la Valea Porcului e pe deal… Cam cum a spus cineva odată: Cel mai bun român e ungurul Boloni…:D

  3. foarte frumoasă biserica… din informaţiile pe care le aveam ştiam că la Valea Stejarului este un meşter care ştie butinărit, să sculpteze în lemn…
    În postul meu despre Biserica de lemn de la Brăteşti, troiţa din poză a fost făcută chiar la Valea Stejarului…

  4. cred ca poezia aceasta, spune totul.
    Marin Sorescu – Ardealul, starea mea de spirit

    Ardealul, starea mea de spirit
    Cu care ma gandesc la tara,
    De parc-as respira lumina
    Si existenta milenara.

    La orice pas iti rade-o floare,
    Sub orice pas e un mormant,
    Ardealul intregind o roata
    Sub care Horia s-a frant.

    Aud un clopot sus pe-o cruce,
    Batand cu limba-n ideal,
    Ca-ntr-o Duminica a tarii
    Vin la biserica-n Ardeal.

  5. Imi place cum scrii! Insa cel mai mult imi plac fotografiile. Maramuresul ramane, dincolo de orice, temelia unei tari care incearca din rasputeri sa se mentina pe linia de plutire. Daca tara si-ar lua ca reper Maramuresul, atunci ne-am reveni in simtiri si totul ar fi mult mai simplu, pentru ca noi am pierdut legatura cu pamantul, cu radacinile. Vrem mereu sa fim altceva/ altcineva, nimic nu ne multumeste, iar unora le miroase prea urat balegarul din grajd, iar a cosi (iarba, otava) e ceva de prost gust…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s