Meşterii noştri şi statutul lor

În urmă cu aproximativ o lună, Faur Vasile de 79 de ani din Sârbi, fost clopotar la biserica monument istoric din localitate, a avut bunăvoinţa să-mi povestească pe înţelesul meu cum or restaurat nişte meşteri de-ai noştri biserica şi mai ales, cum or ridicat-o cu 80 de ţenti de la pământ pentru a realiza o fundaţie din piatră, care să ajute bisericuţa să mai străbată veacuri de aici încolo.

Drept vă spui că nu am priceput mare lucru din explicaţiile bătrânului dar am rămas cu gândul la minunea ce or făcut-o meşterii, aici pe vârfuţu ăsta de deal, unde macarale nu au cum să ajungă şi nici alte utilaje demne de luat în seamă nu pot fi folosite.

Întâmplarea a făcut ca, în căutările mele habotnice de regulă, să dau peste echipa care o rădicat biserica mai aproape de ceriu, tocmai în Sighet, lucrând cu răbdare la restaurarea unor instalaţii ţărăneşti acţionate de apă care vor completa, în mod fericit, complexul arhitectural tradiţional adăpostit de Muzeul satului maramureşan.

Chiar dacă ideea nu e originală, având evidente trimiteri către muzeul sibian, iniţiativa directorului Mihai Dăncuş este salutară, întregeşte imaginea a ceea ce a fost cândva un spaţiu de cultură şi civilizaţie rurală apreciat şi astăzi prin frânturile scăpate de sub caruselul devenirii noastre europene.

Proiectul sighetean presupune restaurarea şi amplasarea  a două mori de apă, a unei piue şi a 4-5 vâltori, dar şi realizarea a două mari bazine cu apă şi a aducţiunilor necesare acţionării respectivelor instalaţii.

Evident că nu am reuşit să stau de vorbă cu toţi meşterii implicaţi în acest proiect şi e posibil ca să mai încurc personajele în derularea naraţiunii dar o fac fără intenţie şi cu speranţa că demersul meu va fi înţeles în spiritul său şi nu ca o încercare de a face reclamă unor persoane ori instituţii.

Revenind la meşterii ce au legătură cu biserica din Sârbi, adică la Ardelean Ioan şi Baias Ion- meşteri în zidărie de ptiatră, respectiv la Pop Gheorghe din Berbeşti, meşter în lemn cu tradiţie în familie, dar şi ginere al unui meşter de porţi din Onceşti, voi spune că i-am găsit la ridicarea clădirii propriu-zise a Morii lui Boboiog din Ieud- datată de un străin pe la 1600, apreciată de meşterii noştri „doar” pe la 1700.

Ca să vă face-ţi o idee voi spune doar că moara în discuţie este o construcţie mai mare decât o casă tradiţională din lemn, structurată pe două nivele, demisolul- ca să folosesc un termen „păgân”- era în contact permanent cu apa, motiv pentru care nu s-a putut recupera din lemnul original. În schimb, la nivelul superior, o parte din lemnul găsit in situ a fost recuperat şi refolosit, în timp ce asupra bârnelor noi se aplică un tratament cu substanţe   ” de îmbătrânire” aparentă pentru omogenizare estetică.

Ajuns în punctul în care discuţia se învârtea în jurul modalităţilor de tratare a lemnului contra diverselor agresiuni am fost curios să aflu cum se proceda în trecut în acest domeniu.

Apoi moşii noştri, a glăsuit unul dintre meşteri- poate chiar din echipa lemnarilor la care mă voi referi mai târziu- tăiau lemnul  păntru biserici  numa în luna februarie, da şi atuncea  când îi luna plină că numa atuncea îi bun de lucru. Şi dacă îl tai când îi luna plină nu trebe tratat cu nimica că rezistă sute de ai.

Văzând unda de uluială care mi-a străbătut chipul la auzul renarcii cu luna meşterul a conchis: nu sunteţi din Maramureş,   adică de aşi fi de pe aici ar fi trebuit să ştiu măcar atâta lucru, nu?

Despre cum au ridicat biserica din Sârbi s-a învrednicit să-mi relateze meşterul Ardelean Ioan şi a povestit cu atâta pasiune şi har că, până şi colegii lui, participanţi la acţiune, îl urmăreau cu gura căscată, după  cum se poate vedea în una dintre poze. Fără a avea pretenţia că am reţinut tot ce mi-a povestit şi cu siguranţă fără farmecul originalităţii, povestea cu ridicatul e cam aşa:

Avem noi nişte vinciuri…. ca să înţălăgi dumneata, îs un fel de cricuri ce pot rădica şi 100 de tone. Şi băgăm vinciurile sub biserică, da trebe ca sub iele să sie pământu tare, ori un bolovan sănătos că altfeliu nu să poate. După aceea rădicăm un pic biserica dintr-un colţ, da nu tare că să îmburdă, şi acolo băgăm nişte lemne, un fel de icuri. Mai rădicăm 5 ţenti, mai băgăm un ic, apoi când îi mai sus băgăm ptiatra de fundaţie.

Numa mare grijă trebe ave că să poate desface tătă biserica în bucaţî cînd o rădicăm, că să desface din încheieturi  şi să prăvale pe gios.  Aşe că, o legăm cu drod die ăla gros pă dinăuntru, da nu unu sângur ci patru ciânci droade pă care le răsucim cu un lemn să ţâie. Să leagă biserica şî din colţ în colţ şî din faţă în spate că altfel să strâcă.

Pentru mine să bat un cui sau să schimb un bec e un act de bravură aşa că e de înţeles admiraţia faţă de aceşti meşteri.

Îmi continui demersul în preajma unor meşteri lemnari,  noi sântem cei mai buni meşteri din Maramureş mă atenţionează  Bledea Liviu din Vadul Izei de felul lui. Aşa aflu că tatăl său, Bledea Pătru a participat la lucrările de construire a actualului muzeu, pe la sfârşitul anilor 60. Bătrânul a lucrat peste 30 de ani la muzeu şi de acolo s-a şi pensionat. Provine dintr-o familie în care meşteşugul s-a transmis din generaţie în generaţie, bunicul său a fost mare meşter de porţi.

Îl provoc la discuţii pe şeful  acestei echipe de meşteri în lemn, care a preferat să asiste atent până acum dar politicos nu a intervenit. Pe numele lui este Hotico Gavrilă- Americanu din Ieud de loc. Mărturiseşte cu mândrie că e a cincea sau a şasea generaţie de meşteri, cel mai cunoscut dintre ei fiind unchiul său Hotico Gavrilă- Herenta din Ieudul marmaţian, amu are 73 de ai şi e cel mai mare  meşter şi restaurator de biserici de lemn de pe la noi.

Domnule, ce rezonanţă au numele astea: Hotico Gavrilă- Herenta!

E destul să -l auzi pentru a fi sigur că ai de a face cu un personaj important, un personaj cu rădăcini adânci maramureşene, de spiţă nobilă poate. Şi câte secrete  ale lemnului ori ale meşteşugului or fi ascunse în dosul celor 73 de ani. Oare câte dintre acestea vor trece odată cu el în neantul dureros al uitării?

Istoria românilor e marcată de secole de pagini nescrise dar nici atunci când avem ce şi putem scrie parcă nu ne prea îndeamnă gândul.

Unii cunoscuţi îmi sugerează că ar trebui să-l caut şi pe meşterul x din Borşa, ori pe z din Vişauă, etc, fiindcă şi ei merită a fi cunoscuţi. Le mulţumesc pe această cale dar le amintesc că toate aceste deplasări costă bani iar pasiunea singură nu ţine loc de resurse. Nu este de neglijat nici faptul că eu nu am cunoştinţe de specialitate în domeniu, relatările mele sunt anecdotice, sunt frânturile reţinute de un turist care a trăit la bloc toată viaţa.

Evident că specialiştii în domeniile vizate îşi fac treaba cu profesionalism şi consecvenţă. Problema este că pe lângă tratatele de specialitate ori sesiunile de comunicări ştiinţifice aceştia ar trebui să publice şi lucrări pe înţelesul publicului larg interesat de astfel de aspecte, fiindcă există destui doritori de astfel de informaţii.

Aminteam în titlul postului despre statutul acestor meşteri , a meşterilor maramureşeni în general.

Ideea este că, pentru mulţi, ei nu sânt decât simpli cioplitori, muncitori calificaţi ori ţărani cu ceva aptitudini.

Din punctul meu de vedere, un meşter care acumulează experienţa a 2-3-4 sau 5 generaţii trebuie perceput ca un specialist cu studii superioare chiar daca are doar 4 clase. Un meşter care se încumetă să ridice o casă, să nu mai spun o moară ori o biserică este şi arhitect şi inginer şi constructor în acelaşi timp. Este o persoană care depozitează un patrimoniu de cunoştinţe  care au contribuit la imaginea a ceea ce este astăzi Maramureşul. Dacă potenţii ţării sau a judeţului nu vor găsi soluţii pentru ei, vor rămâne în scurt timp amintiri.

Aici nu este vorba doar de cei ce ridică monumente. Intră în categoria asta şi moaşa satului şi olarul , fierarul, ţesătoarea, cojocarul, ceteraşul,  etc. Am aflat un lucru interesant zilele trecute: se pare că în satele noastre exista şi un povestitor, o persoană cu evidente calităţi narative şi care neoficial era recunoscut ca atare. Această recunoaştere se materializa în invitarea acestuia cu diverse ocazii acasă ori la cârciumă, special pentru a povesti  aia cu baba hâdă, ori cu fata pădurii… în schimbul poveştilor spuse omul primind beutură ori alte atenţii.

Poate că nu ar fi rău ca persoanelor din categoriile enumerate să li se acorde recunoaşterea formală meritată, poate să fie plătiţi ca persoane ce-şi transmit cunoştinţele altora, fie în cadrul muzeului ori a Şcolii populare. Se găsesc soluţii dacă se doreşte iar astfel de decizii ar da o altă greutate socială meşterului şi ar putea determina tineri să îmbrăţişeze o astfel de carieră.

A, era să uit!

M-a impresionat- pe lângă modestia şi politeţea meşterului Hotico- Americanu, cămaşa sa albă pe care picurau broboadele de sudoare, nu nouă dar albă, ca un semn de respect pentru munca pe care o face şi pentru munca celor ce au fost.

Din derularea acestei povestiri se poate concluziona că meşteşugarii formau o castă iar transmiterea cunoştinţelor se făcea, în mare măsură, în familie dar asta e treaba altora, să descifreze ce şi cum sau să aprecieze dacă e sau nu importantă o  astfel de abordare.

Anunțuri

6 gânduri despre “Meşterii noştri şi statutul lor

  1. Fain reportaj, insa pentru o parte dintre mestesugari traditionali va fi prea tarziu.Din cele spuse de ei , atunci cand am fost sa-i fotografiez am inteles ca mestesgul nu se transmite mai departe in familie, iar atunci cand vor fi doritori ar putea fi prea tarziu pentru ca majoritatea nu mai sunt tineri.Asa ca fotografiile facute in zilele nostre vor fi fotografii document peste cativa ani.
    Am uitat sa spun un lucru: acesti mesteri traditionali nu vor putea fi apreciati niciodata la adevarata lor valoare de catre ‘potenţii ţării sau a judeţului’ pentru ca acum altele sunt prioritatile.

  2. Raduel, mersi ca ai avut rabdare sa parcurgi randurile astea, ca eu, drept sa spui, cand gasesc pe net un text ase lung nu prea ma ieu la tranta cu el.
    Chestia cu transmisul in familie e de inteles, tocmai de aceea am zis ca ar trebui gasit ceva care sa schimbe actualul lor statut social.
    Cum o fi peste 50 de ani, ii trai si ii vedea si poate mi spune si mie apoi.:)

  3. Un articol super fain,se vede ca nu te-ai plictisit in concediu.Maramuresul istoric e pe moarte din punct de vedere a traditiei.Se pierde tot si e un mare pacat.Sa speram ca oamneii acestia(si ma refer la cei peste 45 ani in general) sa traiasca cat mai mult ca sa le „povesteasca „si copiilor nostri cum sta treaba pentru ca noi n-o sa stim sa le explicam(ma refer la degeneratiile astea mai tinere in care din pacate ma aflu si eu)

  4. buna Vali!
    Nu te/am vazut de mult, insa observ ca ai ramas la fel de vehement in privinta traditiilor. Cred ca stii parerea mea, nu o mai repet, e putin mai nuantata.
    O sa spun doar ca oamenii vor realiza singuri ca turismul cultural poate fi o sursa de castig si e mai demn decat turismul sexual propus voalat recent la malul marii si incurajat tacit la ministerul de resort.
    Cat priveste tanara generatie, ea este produsul, rezultatul si oglinda societatii care o creste si o educa. Ea nu poate fi altfel decat matricea care ii determina existenta. Dar nu toti sunt asa „negri” cum ii vezi tu: fetele care au acasa haine traditionale si le imbraca chiar si pentru turisti anonomi ca mine, coconi care se lupta din greu cu cetera incercand sa deprinda mestesugul dupa inregistrari sau doar ascultandu-i pe cei mai priceputi, etc, etc, sunt semnale ca inca se mai poate face ceva.
    Apoi sa nu uitam de tineri precum radu lazar, cel cu comentul anterior, care la cei 20 de ani ai sai cutreiera satele maramuresene identificand si imortalizand cu mare maiestrie mesterii ce inca mai traiesc prin satele noastre. va recomand tuturor blogul lui radu , merita vizitat si admirata maturitatea si talentul de care da dovada.
    Va vand un pont:
    sambata va avea loc o nunta traditionala in Slatioara, o sansa buna sa imortalizati un alt gen de eveniment pe cale de disparitie.
    sa aveti bafta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s