Aventurile lui Bogdan din Cuhea povestite de Mariş Ion de 73 de ai

Mariş Ion a lui Piştol de 73 de ai, din Cuhea Maramureşului mi-o povestit cum o fo cu statuia călare a lui Bogdan I, intemeiatorul Moldovei, când m-o văzut că mă tăt uit la statuia ecvestră a domnitorului din centrul comunei:

Am avut noi un primar în Cuhea, Deac Moşu îi zâce, amu îi la spital că-i trecut de 80  şi mi-o zâs baba lui că l-o dus azi cu salvarea.  Moşu-  îi zice aşe că baba lui o fo moaşa satului în tinereţe, adecă omu moaşei cum s-ar zâce, înţălăgi dumneata?-  musai o vrut să facă o statuie mare lui Bogdan şi să-l puie în vârful dealului acela, la Arini cum îi spun oamenii, acolo unde o fo pe vremuri cetatea lui, da o pticat Ceauşescu şi  nu or mai fo bani, n-o mai fo nimnica şi oamenii l-or vândut pe Bogdan la borşeni die o rămas numa calu.

Apoi statuia trebuia  acoperită cu plăci de bronz să sclipească cum îi Sorele  şi să se vază din cele ţări,  să se ştie că aicea îi ţara moroşenilor. Or lucrat la ea oameni de-a noşti din sat, de la Fabrică, da o fo un domn de la Bucureşti care o fo şăfu.

Moşu o fo avut numa patru clasă, da o fo om vrednic şi o făcut multe păntru cuheni, nu s-o tiemut de nime şi o fo îndrăzneţ pentru sat.

Cam aşa o decurs dialogul meu cu simpaticul interlocutor, slab ca un ţâr, uscat ca iasca dar impetuos şi de nestăvilit. Cum scena se petrecea chiar lângă statuia lui Bogdan, am crezut că omul îi beut , mai ales că l-a repezit pe un consătean mult mai tânăr,  a Bdirăului, cum l-a şi apelat iar acesta a plecat fără să riposteze.

Mi-am dat seama că la mijloc e o hâră mai veche între familii, aşa cum se întâlneşte frecvent în satele maramureşene şi nu am dezvoltat subiectul insă  a Bdirăului, aşa cum aveam să constat mai târziu nu s-a dus acasă, a urmărit dialogul nostru de la distanţă iar mai târziu a ţinut să-mi relateze şi dumnelui ce şi cum, dar asta o voi povesti cu altă ocazie, de om si sănătoşi şi cu voie bună.

Cert e că m-am despărţit de  a lui Piştol – da de la puşcă ţi să zice aşe? întreb sfios iar omu se uită fioros la mine, de-mi îngheaţă sângele în vene:  da ce  la ce crezi?

E clar că nu-i de glumă cu moşneagu făuritor de poveşti pentru turişti aşa că-

i dau bineţe şi mă îndrept spre locul ştiut ca fiind  La Arini să văd ruinele cetăţii lui Bogdan.

Nu dau bine colţul blocului că la vreo 50 de metri văd un cal uriaş de gips, ori de ce o fi, din care ies armăturile ca nişte vene rigide. Calul, ce pare desprins din filmele cu asediul Troiei, nu are călăreţ, numai două picioare , e îndreptat spre dealul unde omul meu spunea că ar fi trebuit amplasată statuia, totul pare a fi desprins dintr-un film s.f.

Îmi aduc aminte că trecând prin Borşa, într-o curte am văzut un bust uriaş încoronat şi acum fac legătura dintre el, calul din faţa mea şi povestea lui nea Piştol.

Îi dau târcoale cu gura căscată spre amuzamentul sătenilor aliniaţi ca la spectacol pe o terasă amenajată ca anexă la nu ştiu ce, tocmai în spatele clădirii ce maschează calul din poveste. Şi în mijlocul lor îl recunosc pe  al Bdirăului care nu e nici ostil, nici prietenos, e doar acolo cu o bere în faţă din care sorbeşte tacticos.

Cum spuneam, dau târcoale calului, în spatele căruia se sclifoseşte un balaur la fel de imens iar alături, timidă, o machetă a ceea ce ar fi trebuit să fie statuia lui Bogdan în era lui Deac Moşu.

Anunțuri

4 gânduri despre “Aventurile lui Bogdan din Cuhea povestite de Mariş Ion de 73 de ai

  1. Dan… am savurat efectiv povestea, chiar ai un talent aparte.

    Cam așa se vorbește și-n Ardeal…

    Mi-a placut poziția moșului față de-a Bdirăului :))

    Mă gândesc că aversiunea e oarecum firească. În Ardeal, Birăul era „reprezentantul fiscului în teritoriu”, adică omu care venea acasă să le ia oamenilor impozitul. Era astfel firesc să nu fie popular (nici el nici a lui). Cea mai faină reprezentare a unei scene cu „bdirău” este în filmul Moromeții, a lui Stere Gulea.

    Na ca m-ai facut sa visez… 🙂

    Mulțumesc pentru această poveste frumoasă!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s