Simion Botezanu II

Întâmplător am dat peste câteva versuri semnate de Simion Botezanu şi am remarcat, cu acest prilej, frumoasa limbă românească a sfârşitului de secol 19 şi influenţele romantismului târziu, probabil chiar pe filieră eminesciană.

Anul nou! Şi eu pe moarte!

Ce-mi aduci străinu, doritu!

Tu vei sci de-amara soartă

Ce mai am de suferitu.

Ah, să moriu? sum încă june

Si mi-e dulce a trăi

Pentru ţară şi naţiune

Doresc Doamne a muri!

Aceste versuri fac parte din poezia Anul nou scrisă în 1869 ăn spitalul general din Viena unde era internat deja la aceea dată. Avea doar 25 de ani, cu patru înainte de a trece în lumea celor prea fericiţi, dar suferinţa îl maturizase deja. E impresionantă, mai ales la această vârstă, identificarea sa naţională suprapusă peste finalul implacabil al oricărei vieţi. Pentru el moartea, dacă nu poate – şi nu poate!- fi evitată,  trebuie să aibă un sens major: ţara şi naţiunea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s